Câteva zile pe an mă părăseşte curiozitatea existenţială întrucât mă leg de un loc veşnic şi profund, cu iz de origini, cu amintiri de persoane dragi, cu jocuri de cuvinte faine, pe margini de foc şi sub o cupolă de neatins. E valea de la Plaiul Foii, spaţiu căzut din neant, neatins decât în firave locuri şi pătruns de ceruri calde şi ninsori discrete. Aici am avut prilejul să zac în filosofii ieftine şi sofisticate, lângă zâne, lebede, ţigănci, piraţi, ciclopi şi alte fantezii neomeneşti. Revelionul la poalele Pietrei Craiului, în cabana lui Petre, e suprema voinţă a unui sentiment desăvârşit.
Cabana lui Petre...
Din când în când mai apar neşte suflete...
Cel mai eroic câine maidanez din ţara asta.... Codruţ, în persoană:
Juniorul anului...
... şi patrupedele-i preferate:
Mă plec printr-o profundă reverenţă spirituală în faţa unor domni şi domniţe pentru care "încrederea totală" nu-i chiar o vorbă aruncată în vânt.
Scris în memoria Elizei!
2 comentarii:
ce bine ca ne-ai adus din nou la Plaiul Foii...
La multi ani, Matash!
Multam la fel!
Trimiteţi un comentariu