A opta minune a lumii...

Când eşti copil obişnuieşti din plin să dai frâu imaginaţiei naive şi să îţi generezi vise care uneori mor dupe o zi, două. Se întâmplă totuşi ca unele dorinţi să te macine toată viaţa iar în momentul când ţi se îndeplinesc străpunzi cerurile de fericire. Puradel fiind, şi io mi-am creat mii de vise. Unul dintre ele s-a înfiripat atunci când am citit "Căderea Constantinopolului", mai întâi în forma romanţată a lui Vintilă Corbul şi apoi varianta ştiinţifică a lui  Steven Runciman. Mi-am zis că nu mă las până nu voi călca în Constantinopolele ăla istoric şi mai ales în bijuteria sa, Hagia Sofia...

A opta minune a lumii antice trăieşte, fiinţează şi este eternă, chiar şi pe tărâm zis păgân. A fost transformată în moschee dar pe nimeni nu mai interesează chestia asta pentru că tu pătrunzi în ea ca într-un lăcaş de cult creştin. Versetele din Coran atârnate pe ziduri sunt elemente neglijabile căci forţa imaginii Fecioarei de deasupra altarului e mult mai pregnantă. 

Nici măcar cişmeaua de la intrare nu şterge aura mistică a lucrării lui Iustinian şi a poporului său cătrănit şi chinuit. 

"Te-am învins Solomon", ar fi strigat Iustinian, soţul Teodorei, după ce Anthemios din Tralles şi Isiodor din Millet şi-au dus la punct final opera. Nimeni nu a mai văzut un dom aşa de impunător ca ăla. O mie de ani a stat Biserica Sfintei Înţelepciuni a lui Dumnezeu din Constantinopol, a doua Romă, în fruntea arhitecturii creştine până când spaniolii au terminat catedrala din Sevilla, după Reconquista.

 Visul din copilărie s-a împlinit acum. Ochii minţii l-au văzut pe Iustinian în faţa cutremurelor care rupeau câte o bucată de boltă, pe cruciaţii de la 1204 care au făcut prăpăd în urbea pe care ei nu erau în stare să o ridice în Occidentul lor plin de vrăjitoare şi credinţe fanatice. Au zărit cohortele de Comneni şi de Paleologi călcând pe covoare roşii... Au văzut incendiile, dar mai ales şi-au imaginat luna mai a lui 1453 când Constantin XI a căzut la datorie cu tot poporul său minuscul de greci în faţa puhoiului lui Mehmed II Cuceritorul. Ce s-a întâmplat după aceea n-a mai contat pentru că puterea învingătorului n-a avut margini...

 Treci de holul de intrare, fentezi mulţimea şi te opinteşti în centrul centrului.

 Mai are rost să cuvânţi ceva?

 Am pomenit mai sus de Anthemios şi Isiodor. Paradoxal sau nu, ăştia doi n-au fost arhitecţi ci unul fizician iar celalălat matematician. Iustinian a avut încredere în ei şi le-a poruncit să creeze ceva ce nu se mai văzuse. Un dom de peste 50 de metri era o mare provocare pentru că trebuia bine susţinut. Patru coloane au avut rolul ăsta dar marea găselniţă au fost cele 4 pandative care au preluat greutatea boltei. Pandativele sunt cele cu desenele...

 Locul e mult prea vast, chiar şi pentru timpurile de azi. Darămite pentru secolul al VI...

Iustinian, împărat roman, a avut ambiţia şi orgoliul să lase în urmă ceva peste creaţiile predecesorilor săi. A întins graniţele imperiului şi a început construcţia Hagia Sofia. Totul a pornit de la o răscoală, Nika, a unor cetăţeni şucăriţi pe taxele mari impuse de capul încoronat. Ca să taie elanul celor cătrăniţi, Iustinian le-a promis că le dă pe tavă un ditamai edificiul...

Aşa a debutat stilul zis şi bizantin, extins mai ales în lumea ortodoxiei. Cine a văzut Biserica Domenească de la Curtea de Argeş şi-a dat seama de această abordare...

10.000 de muncitori au trudit la Sfânta Înţelepciune...

Imagistica creştină a fost somptoasă, dar unii zişi apăratori ai credinţei au vrut ei aşa să cureţe Ierusalimul de pagâni, numai că au deviat rostul. În a patra cruciadă au făcut prăpad la Constantinopol, oraş ca nimeni altul din Occident, şi au lăsat bisericile fără bogaţia lor...

În luna mai 1453, Hagia Sofia avea să treacă prin cele mai cumplite momente ale istoriei sale. Mehemed II, sultanul iubăreţ de băieţi, a bătut la poarta celor 7.000 de greci şi mercenari cu peste 1 milion de otomani şi alte rase. Cu o săptămână înaintea căderii cerul oraşului s-a întunecat de la o banală eclipsă de soare... Vă daţi seama ce profeţii au fost scoase de la naftalină? Apoi, o ceaţă nemaintâlnită pentru acea lună de mai s-a coborât peste zidurile Sofiei. Flăcările au învăluit domul iar luminile au fost văzute de pe ziduri. "Ne părăseşte Duhul Sfânt", au strigat creştinii speriaţi de "Satana" de la porţi. A fost o iluzie optică generată de un apus roşiatic şi de urmele erupţiei vulcanului Kuwae din Oceanul Pacific... Dar ce să ştie grecii aia de aşa ceva, când îşi trăiau apocalipsa?

În faţa primejdiei, lumea s-a baricadat în biserică având speranţa că altarul acesta nu va fi atins nici măcar de supuşii lui Mehmed. Mare eroare...

Fecioara a fost pângărită, pentru că în fatidica zi de 29 mai 1453 a dispărut Roma...

Trei zile ar fi trebuit să ţină jaful dar Mehmed, om înţelept, şi-a dat seama că pierde o comoară şi a ordonat după o zi şi ceva încetarea orgiei...

Hagia Sofia este numită pe limba turcă Ayasofia...

Fosta Hagia Sofia are acum patru minarete. Vizavi de ea se află moscheea numărul unu a turcilor: Sultanahmet sau Moscheea Albastră. Puterea ei este nemăsurată, fiind întrecută doar de cea de la Mecca.