Delta mohorâtă

În uichendul ăsta vântul greu şi norii mulţi şi-au impus regulile la Sf. Gheorghe, la capătul Deltei. Verdele verde a rămas rege peste zi iar în amurg verdele nins a erupt oleacă printre ochi de ape sau de ferestre... Nuferii au dat în clocot şi peştele a rămas neprins, fiind acoperit de ape, vorba unui lipovean, pe nume Dan!!! Lumea avidă de mers cu pluta s-a îmbarcat la pontonul de la Green Village şi a purces spre Meleaua Sf. Gheorghe...

Suntem pe braţul sudic al Dunării, la marginea existenţei lui. Sf. Gheorghe vine în faţa căraţilor de plută cu turlele bisericii, două la număr ca în toată Delta...

Pe vremuri de criză imobiliarele au cam stat în loc. Terenul poartă diferite tarife iar cu 18.000-20.000 de europa te poţi alege cu ceva locuinţă mai la limita satului, pe partea opusă Dunării...

Peturile aruncate alandala, fiarele părăsite ale Titanicilor Deltei şi blocurile ceauşişte sunt mizeriile locului. Pe primele două le poţi extermina cu bun suflet însă nu prea văz soluţii pentru cele din urmă...

Un ochi de Mare Neagră la finish de drum de Dunăre...

O mică gaşcă din media autohtonă alături de neşte minunaţi uameni de la o companie de top...

Turistul care vine de la Tulcea sau Murghiol face primii paşi acolo la Sf. Gheorghe pe acest ponton. Aici începe aventura printre păsări, stuf, mărăcini şi pustietate verde...

Secvenţe de pe braţ cu privelişti de urbe aruncată hăt la capul lumii...

Cam de pe aici părăsim braţul Sf. Gheorghe şi intrăm pe un interminabil canal care ne va duce la Melea...

Pe ici pe colo se iscă o pasiune pentru crap sau somn...

Pe dânşii i-am mai menţionat...

Am virat la dreapta şi am pătruns în Melea. Locul este vast, un fel de estuar, căptuşit de Insula Sahalin şi de pământ proaspăt ivit din străfunduri. E plin de colonii de lebede, pelicani (io am zărit doar neşte domni solitari...), egrete singuratice, pescăruşi şi io mai ştiu ce alt păsăret cormoranizat sau de altă fală... Apa e deloc adâncă iar domnul barcagiu e destul de prudent cu avansatul pe întinderea aia...

E momentul zoomului pentru că respectivii sunt foarte tacticoşi cu distanţele faţă de neaveniţi...

Măi să fie, au băgat cumva crocodili în Deltă?

Undeva în zare gura Melelei (cred că asta e forma corectă...) se avântă în mare:

Peturile astea atârnate au un rol foarte sănătos. Ele indică barcagiilor drumul către canal, că pe întinderea aia rişti să cazi pradă bulversării labirintice...

După cum se vede apa e fuarte tulbure. În alte dăţi am descoperit-o mai despuiată de inhibiţii.

Şi iată-l pe unul din solitarii noştrii. E un ins cu multă prestanţă şi în momentul când am avut o mică tentativă de apropiere de el a zbughit-o, semn că nu suntem acceptaţi printre prietenii lui.

România este un lider mondial la producţia de stuf. Cel puţin aşa ar trebui să fie...

După un rond acerb pe melea, e cazul să ne reavântăm pe canal, dar cu o mică escapadă...

Cândva ecologiştii au avut ceva bani. Azi bate vântul prin buzunarele lor şi postul de observare ridicat de ei a rămas neutilizat.

Revenirea pe canal:

Până să ne ivim din nou pe braţ, am deviat puţin de la rută:

O bătrână locaţie de pescari, dar părăsită:

E fuarte elocventă stranietatea - o epavă şi o incintă părăsită lângă neşte nuferi fuarte calzi:

Atotputernicia verdelui, sub nori ameninţători:

Revenim pe braţul cel mare.

Nu ne retragem la Sf. Gheorghe pentru că trebuie să ne dăm bună-ziua cu neşte nuferi albi...

Iată-i:

Suntem pe canalul care duce spre Sulina...

Doi nuferi cu un vecin destoinic:

Prin ierbarul ăla se percep neşte urme de puiet de păsăret specific locului...

Un broscoi cu casa-n spate:

Dupe 3 ore de alunecat pe ape, printre stropi, ia sfârşit aventura prin cocaluri râvnite de mulţi străinezi. Delta nu are nevoie de soare, de amurg sau de dimineţi ca să fie iubită. Prezenţa ei în lumea noastră ne face să fim mândri. Rămâne de văzut cât de mândră va fi ea de noi...