Frânturi din iad. Auschwitz după 60 de ani

Undeva în sudul Poloniei, la vreo 70 de km de Cracovia, se află localitatea Oswiecim. Toată lumea o cunoaşte după numele de Auschwitz. În urmă cu mai bine de 60 de ani aici au avut loc evenimente greu de explicat de o minte cât de cât normală. Peste 1,1 milioane de oameni au fost dizlocaţi din locul lor de baştină şi duşi la Auschwitz, transformaţi în sclavi şi apoi executaţi prin gazare. Majoritatea celor păţiţi au fost evrei. M-am dus la Auschwitz pentru că aşa am vrut.

Ceea ce numim noi astăzi lagărul de exterminare de la Auschwitz este de fapt un complex de 3 lagăre - Auschwitz 1 - lagărul principal, locul unde era administraţia, Birkenau - locul cel mai oribil - şi Auschwitz III (Buna) - unde se construia o uzină chimică pentru a deservi armata germană în război, astăzi dispărută.

Totul a început în 1940, la un an după invazia Germaniei şi a URSS în Polonia. Mai întâi au fost aduşi deţinuţii politici şi criminalii. Apoi au fost deportaţi evreii. Se încerca curăţirea lumii de aceste elemente umane inferioare.
Primii deţinuţi au intrat pe celebra poartă mare de la Auschwitz 1 unde trona inscripţia devenită brand al sadismului "Arbeit Macht Frei", adică Munca te face liber. La intrare era o orchestră care cânta permanent. Era situată undeva în dreapta imaginii, în dreptul acelui copac. Aceasta întâmpina dimineaţa cu ritmuri vesele coloanele de deţinuţi care mergeau la muncă în afara lagărului. Seara, orchestra era de asemenea la post. De multe ori deţinuţii veneau în număr mai mic din considerente de lichidare fizică sau de epuizare fatală.

Înăuntrul lagărului de la Auschwitz 1 nefericiţii stăteau în nişte blocuri de cărămidă care aveau aspect destul de solid. Astăzi ele sunt transformate în muzeu. Vizitatorul poate vedea în aceste blocuri mostre ale "vieţii" de atunci - obiecte personale ale celor aduşi cu forţa, poze faţă-profil cu deţinuţii (unii chiar râdeau), păr foarte mult, haine, cosmetice, ochelari, proteze, cutii de Cyclon B, teribilul gaz care punea capăt zilelor în camerele de gazare etc.

Comandanţii lagărului locuiau la doi paşi de respectivele blocuri, dar după sârma ghimpată. Mulţi dintre ei aveau familiile alături.

Copiii lor îşi trăiau copilăria fericită lângă zidul unde erau rezolvaţi urgent insurgenţii sau elementele recalcitrante.

... sau lângă această spânzurătoare:

...sau lângă crematoriu. La Auschwitz 1 a rămas în picioare un singur crematoriu. Mărturiile de atunci arată că acest loc era unul foarte îngrijit (vopsit, verdeaţă, flori, astfel încât nici prin cap să nu îţi treacă ce se întâmplă înăuntru). Cine a intrat pe uşa respectivă nu a ieşit decât pe coşul acela. Există o mărturie cum că o fată a reuşit să supravieţuiască într-o cameră de gazare pentru că a nimerit cu faţa într-un ungher umed, neafectat de efectele Cyclon B. După două zile a fost vârâtă la loc şi de data asta nu a mai avut acelaşi noroc.

Deasupra crematoriului se află un covor de verdeaţă.

La Auschwitz 1 fotografiatul şi filmatul în interior sunt interzise. În bunul spirit românesc am încălcat regula şi am prins imaginea unui cuptor. Lângă el se mai afla unul. Cele două instalaţii se situau într-o cameră alăturată camerei de gazare. Camera de gazare era un spaţiu lung de vreo 30 m şi lat de vreo 8-10 m, unde pâlpâiau două-trei becuri anemice iar pereţii erau extrem de murdari. În tavan se desluşeau orificiile pe unde era introdus Cyclon B. În 10-15 minute toţi cei băgaţi în camera de gazare erau lichidaţi.

La Auschwitz 1 femeile stăteau separat de bărbaţi. Clădirile erau despărţite de sârmă ghimpată. Viaţa lor în lagăr era mai dicifilă decât cea a semenilor lor din considerente de lipsă de igienă şi din cauza deselor abuzuri la care erau supuse de ofiţeri.

Santinelele stăteau într-un turn de control. Dincolo de zidul de beton e o banală stradă a oraşului modern Oswiecim. De altfel, Auschwitz 1 este situat chiar în oraş.

Ne mutăm la 3 km mai încolo, în comuna Brzezinka, adică Birkenau. Aici industria morţii a atins cotele cele mai înalte. Era un spaţiu deschis, aflat într-o zonă mlăştinoasă, bântuită permanent de vânturi, cu ierni geroase, veri fierbiţi şi în rest ploi cu duiumul. Vântul l-am simţit pe pielea mea. Mai mult, în vremea apogeului lagărului la aspectul delirant mai contribuia şi aerul infestat de fumul care ieşea permanent din coşurile de la crematorii. Martorii spun că avea un gust dulceag. Impresia generală a celor de acolo era că nici păsările nu mai zburau ştiind, poate, ceea ce se întâmpla. Birkenau a fost construit pentru că la Auschwitz 1 nu se mai putea face faţă puhoaielor de deportaţi aduşi din Estul Europei.

Prima imagine pe care o avea un deţinut când venea la Birkenau era Poarta Morţii. Odată intrat prin ea slabe speranţe aveai că mai scapi.

Trecuţi prin Poarta morţii, deportaţii erau debarcaţi din marfare pe platforma de faţă. Acolo aveau primul mare şoc. Ei ştiau că vor fi transferaţi în est, într-un alt oraş pentru a-şi construi o nouă viaţă. Erau luaţi cu tot familionul, fapt ce a contat pozitiv la psihicul lor. Pe platformă aveau însă să constate altceva. Erau într-un lagăr unde violenţa era un fapt banal. Mai mult, deţinuţii vechi le tot făceau semnul cu mână care taie beragata, în sensul că sunteţi morţi. Pe platformă avea loc celebra triere. Cine nu arăta fiziceşte bine, femeile cu copii şi bătrânii erau duşi undeva în spatele lagărului, unde se văd acei copaci, locul unde se aflau crematoriile. Erau rezolvaţi foarte rapid. Ceilalţi erau transferaţi în lagăr şi transformaţi în sclavi buni de muncă silnică şi obiect al exceselor violente ale unor bestii umane.

Crematoriile de la Birkenau au fost dinamitate de germani înainte de evacuarea lagărului, în februarie 1945, pentru a şterge urmele. Astăzi se văd ruinele.

În apropiere se află două gropi unde se arunca cenuşa celor arşi.

Acestea sunt primele barăci de la Birkenau. Pentru că Auschwitz 1 nu mai făcea faţă s-au încropit repede câteva barăci, care au avut destinaţia iniţială de grajduri. Distanţa dintre ele şi sârma ghimpată era destul de apreciabilă astfel încât să taie avântul celor care se gândeau la o posibilă evadare. Mulţi disperaţi au sfârşit în sârma ghimpată încărcată cu electricitate pentru că nu mai îndurau condiţiile imposibile din lagăr. Asta în cazul în care nu era ţintiţi de vreun gardian.

Înăuntrul barăcilor respective şi al celor ulterioare se aflau neşte aşa zise paturi, numite priciuri. Aici erau înghesuite în jur de 400-500 de persoane. Iarna era un cancer desăvârşit, iar vara o înăbuşeală insuportabilă.

O mostră de sadism o constituia soba care era amplasată în fiecare baracă. Nici una dintre acele sobe nu a funcţionat vreodată.

La Birkenau mai stau în picioare câteva barăci. Restul au fost rase de germani. Urmele lor se mai observă.

La Auschwitz-Birkenau vin mulţi oameni azi. Majoritatea lor vor să vadă locurile teribile de odinioară, să depună o floare sau să spună o rugăciune în gând. Sunt mulţi, foarte mulţi copii. Nu cred că înţeleg mare lucru. De altfel, nu bag mâna în foc nici pentru unii dintre adulţi perindaţi pe aici. Turiştii de duzină îşi dezvăluie instinctele lor primitive - fac poze cu moaca rânjindă în faţa unui bloc unde odinioară se chinuiau neşte oameni, aleargă de colo colo, urlă ca demenţii unul după altul, vin ca la picnic etc. Nici localnicii nu par mai breji. De exemplu, aceşti domni, care amintesc ceva din România, trec impasibil cu un mijloc de transport tradiţional peste calea ferată originală. La 300 de metri de poarta de la Birkenau se află un cartier de vile, aşa cum s-ar zice pe la noi. Interesantă privelişte dintr-un balcon - toată splendoarea Birkenau.